MDRAP, prin CNI, a finalizat si predat catre beneficiari 5 asezaminte culturale

Luni, 6 August 2018

S─âpt─âmâna trecut─â, Compania Na╚Ťional─â de Investi╚Ťii (CNI), institu╚Ťie aflat─â sub autoritatea Ministerului Dezvolt─ârii Regionale ╚Öi Administra╚Ťiei Publice (MDRAP), a recep╚Ťionat cinci a╚Öez─âminte culturale, în cadrul Programului Na╚Ťional de Construc╚Ťii de Interes Public sau Social (PNCIPS).

Promovarea celor 5 obiective de investi╚Ťii a fost f─âcut─â astfel încât s─â fie asigurat─â func╚Ťionalitatea ╚Öi respectarea normelor ╚Öi standardelor în vigoare, cu scopul de a contribui la sus╚Ťinerea activit─â╚Ťilor culturale tradi╚Ťionale de la nivelul satelor române╚Öti. Cele 5 obiective sunt situate în: satul Totoi (comuna Sîntimbru, jud. Alba), satul Jeg─âlia (jud. C─âl─âra╚Öi), satul Jiana Mare (jud. Mehedin╚Ťi), satul Chendrea (comuna B─âlan, jud. S─âlaj) ┼či satul Gâlg─âu Alma╚Öului (comuna B─âlan, jude╚Ťul S─âlaj).

Lucr─ârile de reabilitare ╚Öi modernizare au presupus, în general, realizarea unor lucr─âri de consolidare, refacerea sau înlocuirea elementelor structurale degradate, interven╚Ťii la nivelul finisajelor interioare ╚Öi exterioare, reamenajarea trotuarelor perimetrale cl─âdirilor.

Proiectele au prev─âzut deopotriv─â interven╚Ťii la nivelul instala╚Ťiilor (electrice, termice, sanitare ╚Öi de protec┼úie la incendiu), precum ╚Öi asigurarea utilit─â╚Ťilor, dot─ârilor ╚Öi echipamentelor necesare.

Oportunitatea investi╚Ťiilor este evident─â, dat fiind faptul c─â, în urma lucr─ârilor de reabilitare, modernizare ╚Öi dotare a construc╚Ťiilor existente, calitatea activit─â╚Ťii socio-culturale a comunelor va fi îmbun─ât─â╚Ťit─â considerabil, implicând deopotriv─â posibilitatea cre─ârii de noi locuri de munc─â.

Valoarea total─â a contractelor aferente celor cinci obiective a fost de peste 4.700.000 de lei cu TVA. Finan╚Ťarea s-a asigurat, în condi╚Ťiile legii, de c─âtre MDRAP prin CNI S.A. în limita fondurilor alocate anual cu aceast─â destina╚Ťie, respectiv pentru Programul Na╚Ťional de Construc╚Ťii de Interes Public sau Social.

* * *

Prin Programul Na╚Ťional de Construc╚Ťii de Interes Public sau Social, se pot realiza obiective de investi╚Ťii în cadrul a 10 subprograme, a╚Öa cum sunt acestea definite de OG 25/2001 cu modific─ârile ╚Öi complet─ârile ulterioare. De asemenea, în cadrul Programului de Construc╚Ťii de Interes Public sau Social se pot finan╚Ťa ╚Öi alte obiective de interes public sau social în domeniul construc┼úiilor mai exact orice tip de construc┼úii care se realizeaz─â pentru satisfacerea nevoilor materiale ale comunit─â┼úilor locale, inclusiv la nivel na┼úional.