Selectia proiectelor depuse in cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania-Serbia

Joi, 31 Ianuarie 2019

Joi, 31 ianuarie 2019, s-a desf─â╚Öurat la Timi╚Öoara cea de-a ╚Öasea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalier─â România-Serbia.

Cu aceast─â ocazie, au fost aprobate ╚Öi propuse spre finan╚Ťare 33 de proiecte din cadrul celui de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte, în valoare total─â de aproximativ 20 de milioane de euro.

Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalier─â România-Serbia continu─â finan╚Ťarea proiectelor de cooperare transfrontalier─â în zona de grani╚Ť─â româno-sârb─â pentru perioada de programare 2014-2020, prin intermediul Instrumentului de Asisten╚Ť─â pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene ╚Öi al guvernelor celor dou─â state. Programul a fost aprobat de Comisia European─â pe 6 august 2015, primul apel a fost lansat pe 15 septembrie 2015 ╚Öi cel de-al doilea pe 27.11.2017.

Bugetul total al programului este de 88.124.999 euro, din care 74.906.248 euro reprezint─â finan╚Ťare nerambursabil─â din fondurile Uniunii Europene. În perioada 2014-2020, sunt finan╚Ťate proiecte pe 4 axe prioritare, în domeniile:

- promovarea ocup─ârii for╚Ťei de munc─â ╚Öi serviciilor pentru o cre╚Ötere favorabil─â incluziunii,

- protec╚Ťia mediului ╚Öi managementului riscurilor,

- mobilitate sustenabilă și accesibilitate,

- atractivitate pentru turism sustenabil.

Aria eligibil─â a Programului este constituit─â din jude╚Ťele Timi╚Ö, Cara╚Ö-Severin ╚Öi Mehedin╚Ťi (din România) ╚Öi districtele Severno Banatski, Srednje Banatski, Ju┼żno Banatski, Brani─Źevski, Borski, Podunavski (din Republica Serbia).

În cadrul primului apel au fost contractate un num─âr de 34 de proiecte (32 de proiecte normale ╚Öi 2 proiecte strategice) în valoare de aproximativ 46,8 milioane de euro.

România îndepline╚Öte rolul de Autoritate de Management prin Ministerul Dezvolt─ârii Regionale ╚Öi Administra╚Ťiei Publice, Autoritatea Na╚Ťional─â fiind stabilit─â în cadrul Ministerului Integr─ârii Europene din cadrul Guvernului Republicii Serbia, iar Secretariatul Comun este organizat în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalier─â Timi╚Öoara. Auditul la nivelul Programului este realizat de c─âtre Autoritatea de Audit de pe lâng─â Curtea de Conturi din România, iar atribu╚Ťiile de certificare sunt îndeplinite de c─âtre Autoritatea de Management.

To╚Ťi cei interesa╚Ťi de cooperarea transfrontalier─â finan╚Ťat─â de Uniunea European─â în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalier─â România-Serbia pot ob╚Ťine mai multe informa╚Ťii accesând site-ul programului.