Programul Operational Comun Romania-Ucraina 2014-2020

Vineri, 13 Octombrie 2017

Pe 12 octombrie 2017, a avut loc, la Cern─âu╚Ťi (Ucraina), cea de-a 2-a reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare a Programului Opera╚Ťional Comun România-Ucraina 2014-2020.

Principalele subiecte dezb─âtute în cadrul reuniunii au vizat stadiul preg─âtirii Proiectelor Mari de Infrastructur─â, incluse în Program, aflate în prezent în etapa a doua de selec╚Ťie– elaborarea documenta╚Ťiei tehnice în vederea aprob─ârii de c─âtre Comisia European─â (CE), rolul ╚Öi sprijinul oferit de Oficiile Antena din Ucraina în derularea Programului.

De asemenea, au avut loc discu╚Ťii vizând ac╚Ťiunile pe care partenerii din Ucraina trebuie s─â le desf─â╚Öoare pentru definitivarea sistemului de management ╚Öi control în Ucraina, dar ╚Öi cu privire la apelurile de proiecte, acestea urmând s─â fie lansate în perioada imediat urm─âtoare atât pentru proiecte hard, cât ╚Öi pentru proiecte soft.

La reuniune au participat reprezentan╚Ťi ai celor trei state incluse în program, ai Autorit─â╚Ťii de Management, precum ╚Öi reprezentan╚Ťi TESIM - proiect al CE.