POR - Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investitie 2.1.A ITI - Microintreprinderi a fost revizuit

Vineri, 19 Mai 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a modificat „Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Operaţiunea A-Microîntreprinderi, apel dedicat zonei de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării”.

În vederea informării clare şi fără posibilitate de interpretare a condiţiilor de accesare a finanţării, lista documentelor obligatorii la depunerea cererii de finanţare a fost completată cu documentul denumit „Avizul administratorului/ custodelui pentru intervenţiile care au loc într-o arie naturală protejată, în conformitate cu prevederile OUG 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare”. Astfel, varianta revizuită a ghidului prevede ca documentul să fie depus odată cu cererea de finanțare, și nu în etapa de precontractare, așa cum era prevăzut inițial.

Pentru corelarea prevederilor, menţiunea la acest document a fost eliminată din lista documentelor precontractuale.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.

* * *

Programul Operațional Regional - POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prinsprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.