Modificarea formei de contract din cadrul Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020

Miercuri, 29 August 2018

Pe 28 august 2018, Ministerul Dezvolt─ârii Regionale ╚Öi Administra╚Ťiei Publice a emis ordinul de modificare a formei de contract anexat─â la Ghidul General al solicitantului pentru POR 2014-2020, ce con┼úine condi┼úii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

Astfel, modificarea prevede includerea formei contractului de finan╚Ťare (condi╚Ťii generale ╚Öi condi╚Ťii specifice POR) pentru apelurile de proiecte dedicate SUERD.

De asemenea, au fost actualizate prevederile contractuale privind asigurarea confiden╚Ťialit─â╚Ťii ╚Öi prelucrarea datelor cu caracter personal ╚Öi anexa privind acordarea ╚Öi recuperarea prefinan╚Ť─ârii.

În plus, a fost inclus─â, în cadrul Anexei 1, Sec╚Ťiunea 1 - Condi╚Ťii specifice aplicabile POR 2014-2020, posibilitatea modific─ârii unilaterale de c─âtre AMPOR a contractului de finan╚Ťare în cazuri temeinic justificate, determinate în principal de modificarea cadrului normativ aplicabil sau pentru aplicarea prevederilor relevante în implementarea proiectelor/pe perioada de valabilitate a contractelor, cu respectarea principiilor ╚Öi regulilor POR 2014-2020.

Pentru toate apelurile SUERD lansate în cadrul POR 2014-2020 la data public─ârii acestui ordin, sec╚Ťiunea specific─â din Anexa 10.8 "Model orientativ contract de finan┼úare" se aplic─â proiectelor pentru care nu a fost demarat─â etapa de contractare la nivelul Ministerului Dezvolt─ârii Regionale ╚Öi Administra╚Ťiei Publice.

Pentru celelalte apeluri lansate în cadrul POR 2014-2020 la data public─ârii acestui ordin, modific─ârile prev─âzute de sec╚Ťiunea specific─â din Anexei 10.8 "Model orientativ contract de finan┼úare" se aplic─â astfel:

a. tuturor proiectelor pentru care nu a fost demarat─â etapa de contractare la nivelul Ministerului Dezvolt─ârii Regionale ╚Öi Administra╚Ťiei Publice;

b. proiectelor aflate în contractare la nivelul Ministerului Dezvolt─ârii Regionale ╚Öi Administra╚Ťiei Publice numai în cazul în care se solicit─â clarific─âri dup─â data intr─ârii în vigoare a acestui ordin.

Pentru contractele de finan╚Ťare în vigoare la data public─ârii acestui ordin, acolo unde este cazul, în termen de maximum 90 de zile lucr─âtoare, se realizeaz─â demersurile necesare pentru întocmirea actelor adi╚Ťionale în vederea actualiz─ârii acestora, în sensul corel─ârii cu con╚Ťinutul anexei la acest ordin.

Restul condi╚Ťiilor ╚Öi prevederilor din Ghidul General r─âmân neschimbate.