MDRAPFE: Plan de amenajare a zonei Marii Negre, realizat cu fonduri europene

Joi, 11 Ianuarie 2018

I Galerie foto I

Zona M─ârii Negre beneficiaz─â de un plan de amenajare a spa╚Ťiului maritim, realizat în colaborare de România ╚Öi Bulgaria, prin intermediul unui proiect finan╚Ťat din fonduri europene ╚Öi derulat de Ministerul Dezvolt─ârii Regionale, Administra╚Ťiei Publice ╚Öi Fondurilor Europene (MDRAPFE) în parteneriat cu alte 9 organiza╚Ťii. Rezultatele proiectului au fost prezentate ast─âzi, în cadrul unei conferin╚Ťe organizate la Bucure╚Öti. Lucr─ârile conferin╚Ťei a fost deschise de secretarul de stat Ciprian Lucian Ro╚Öca.

Planificarea spa╚Ťial─â marin─â este necesar─â, în primul rând, pentru a echilibra nevoia de dezvoltare a spa╚Ťiului maritim cu cea de protejare a ei: în timp, activit─â╚Ťile în zon─â se dezvolt─â (de la cele turistice, de transport ╚Öi economice, la cele de pescuit ╚Öi exploatare a resurselor), iar interesul major este ca ╚Öi viitoarele genera╚Ťii s─â se poat─â bucura de toate avantajele pe care un astfel de teritoriu îl ofer─â.

În acest scop, MDRAPFE a aplicat ╚Öi a ob╚Ťinut finan╚Ťare de la Uniunea European─â, prin Fondul European pentru Pescuit ╚Öi Afaceri Maritime, pentru proiectul MARSPLAN-BS (Amenajarea spa╚Ťiului maritim în zona transfrontalier─â din Marea Neagr─â – România, Bulgaria / Cross-Border Maritime Spatial Plan for the Black Sea – Romania and Bulgaria). Proiectul a fost demarat ca urmare a adopt─ârii Directivei 2014/89/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spa╚Ťiului maritim ╚Öi se va încheia în februarie a.c. Bugetul total al proiectului este în valoare de 2.048.921 de euro, din care 1.639.212,59 de euro reprezint─â fonduri asigurate din grantul Comisiei Europene, prin intermediul Agen╚Ťiei Executive pentru Întreprinderi Mici ╚Öi Mijlocii (EASME).

Din punct de vedere al coordon─ârii, proiectul a permis lucrul în echip─â a organiza╚Ťiilor celor mai relevante implicate în planificarea zonei M─ârii Negre. Printre rezultatele proiectului se num─âr─â: identificarea unor principii, obiective ╚Öi a unei viziuni comune pentru amenajarea zonei M─ârii Negre (structurate într-un concept de dezvoltare pentru zona transfrontalier─â România-Bulgaria), 5 studii de caz, un plan de amenajare maritim─â pentru zona Mangalia-Shabla.

Conform Directivei, statele membre ╚Ťin seama, în procesul de amenajare a spa╚Ťiului maritim, de particularit─â╚Ťile regiunilor marine, de activit─â╚Ťile ╚Öi utiliz─ârile relevante existente ╚Öi viitoare, de impactul acestora asupra mediului ╚Öi asupra resurselor naturale. În conformitate cu aceast─â directiv─â, fiecare stat membru trebuie s─â elaboreze ╚Öi s─â implementeze amenajarea spa╚Ťiului maritim cât mai curând posibil ╚Öi cel târziu pân─â la 31 martie 2021.

La conferin╚Ť─â au participat reprezentan╚Ťi ai autorit─â╚Ťilor administra╚Ťiei publice centrale ╚Öi locale din România ┼či Bulgaria, reprezentan╚Ťi ai mediului academic ╚Öi de cercetare, ONG-uri relevante pentru domeniul amenaj─ârii spa┼úiului maritim, reprezentan┼úi ai mediului privat. www.marsplan.ro www.msp-platform.ro

Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0 Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/lib/php5) in Unknown on line 0