ANL a receptionat 29 de locuinte pentru tineri in municipiul Dragasani - Valcea

Marti, 5 Septembrie 2017

29 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, au fost recepționate, joi,  31 august 2017, în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea. Locuințele (apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din Str. Decebal, nr. 2A cu regim de înălţime S+P+4E (subsol + parter + 4 etaje).

Până în prezent, în municipiul Drăgășani, au fost finalizate, în total, 40 de apartamente în cadrul Programului ANL de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în amplasamentul din Str. Melodiilor, bl. L4 (40 de unități locative).

La nivelul județului Vâlcea, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, un număr de 490 de unități locative.

***

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 3776 din 2 august 2017 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.600,20 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.

Sursa: Comunicat ANL